Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
18.12.2014
Consiliul Europei şi Comisia Europeană îşi consolidează cooperarea în Europa de Est
Consiliul Europei şi Comisia Europeană au semnat un nou acord de cooperare în scopul promovării drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept în 6 ţări ale  Parteneriatului Estic.

TRADAPTAREA INFOEUROPA.MD

Valoarea finanţării prevăzute în Acord se ridică la 33,8 milioane euro şi acoperă perioada între 2015 şi 2017. Mijloacele financiare vor susţine programe din ţările care fac parte din programul Partenriatului Estic al UE, mai exact Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina.

Documentul a fost semnat la 18 decembrie 2014, la Bruxelles, de către Secretarul General adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, şi Directorul Michael Köhler din numele Comisiei Europene.

Acordul constituie o componentă a noului cadru strategic de cooperare adoptat de Consiliul Europei şi Comisia Europeană în aprilie 2014. Creșterea semnificativă a finanțării reflectă rezultatele pozitive care au fost realizate prin intermediul unor astfel de programe, în ultimii ani.
 

Informaţii suplimentare
Acordul de Asociere

TEXTUL Acordului de Asociere UE - RM

Monitor Oficial, 18.07.2014, Nr. 185-199 

Jurnal Oficial al UE
L 260, 30.8.2014,
p. 4-738


AGENDA de Asociere

GHIDUL AA
Ghid succint al AA
Ghidul AA/ZLSAC
Ghid ZLSAC
Prevederile AA: Ghid

AA - Mituri şi fapte
 
NEGOCIERILE

PARAFAREA (29.11.2013)
SEMNAREA (27.06.2014)

RATIFICAREA

Aplicarea cu titlu provizoriu (1.09.2014)

Intrarea în vigoare
1.07.2016

 

IMPLEMENTAREA 2014-2016

Planul naţional de acţiuni
MO, 10.10.2014
actualizat MO., 12.10.2015

Programul legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul i 2015–2016
MO 04.09.2015

MONITORIZARE

Raporul de Progres
01.2016
Raportul Guvernului
Raportul Euromonitor
Raportul IPRE
Modulul Agora
 
BENEFICIIELE Beneficiile  AA UE - RM
 
NOUTĂŢI DOCUMENTE
Campanii privind integrarea europeană (SPOTURI VIDEO)
Campanii TV pentru integrare europeană

Campania sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Uniți pentru o Moldovă europeană


Mai multe

Spoturi video elaborate in cadrul programelor/proiectelor

Campania  de informare Moldova, Europa:

Mai multe

Campania socială de informare“Vezi cu ochii tăi susținerea UE în Moldova”

Mai multe


Povești de succes: vise, realizări, viitor european
Proiectul “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene“


Mai multe (1) (2)

Consolidarea capacităților Platformelor Naționale din cadrul Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic

Mai multe
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida