Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
Structuri Europene
Vă aflaţi aici: // Home / Structuri Europene

Ideea unificării continentului European în cadrul unei singure entităţi are o îndelungată tradiţie.
 
Anul 1947 - odata cu lovitura de stat comunistă de la Praga şi blocada Berlinului instituită de sovietici, lansarea de către americani a "politicii de îndiguire a comunismului şi a Planului Marshall de refacere a Europei post-belice - marchează începutul aşa-numitului "război rece" între lumea occidentală, dominată de SUA şi cea răsariteană, dominată de URSS.

Fiecare din aceste lumi reprezentă un bloc cu o ideologie proprie (capitalism sau comunism), iar logica de bloc - în plan economic, politic şi al securităţii - a marcat viaţa continentului european şi a întregii lumi pâna la prabuşirea regimurilor comuniste în Europa Centrală şi de Est la sfârşitul anilor '80.

Ca expresie a acestei politici, fiecare bloc şi-a creat propriile organisme economice, politice şi de securitate, diametral opuse. Abia după prabuşirea acestor regimuri şi autodestrămarea Uniunii Sovietice, a fost posibilă dizolvarea structurilor din Europa  Rasariteană şi crearea unor organisme pan-europene, ca expresie a opţiunii spre unitate a popoarelor continentului.

In contextul politic internaţional de după cel de-al doilea război mondial, în Europa occidentală au apărut diverse organizaţii internaţionale, care au avut un puternic impact asupra integrării europene. 

Organizaţia pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE)

Este o organizaţie de securitate, reunind 55 de state cu statut deplin de la Vancouver (Canada) la Vladivostok (Federaţia Rusă) precum şi parteneri de cooperare (mediteraneeni si asiatici).

OSCE a apărut în anii '70, iniţial sub denumirea de Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE),  într-un moment prielnic caracterizat printr-o destindere în relaţiile Est-Vest. Numai că unii vedeau Conferinţa ca o cale pentru a depăşi divizarea Europei de după cel de-al  doilea război mondial, iar alţii pentru a consacra graniţele postbelice.

In decembrie 1994, cu prilejul reuniunii la nivel înalt de la Budapesta, CSCE s-a transformat în OSCE, stabilindu-şi sediul la Viena.

OSCE a devenit primul instrument pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor, dotându-se cu capacitatea  de a înfiinţa misiuni de lungă durată în zone conflict sau potenţial conflictuale.

Mai mult


Iniţiativa Central Europeană (ICE)
 este cel mai vechi şi cel mai mare forum interguvernamental de cooperare regională în Europa, cu un statut de observator în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 
Originea sa se află în crearea Patrulaterei la Budapesta la 11 noiembrie 1989, fondatorii fiind Austria, Ungaria, Italia şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Cu această ocazie, miniştrii de externe ai celor patru membri fondatori au adoptat o declaraţie comună în care afirmă disponibilitatea guvernelor lor de a consolida relaţiile de bună vecinătate şi de a dezvolta cooperarea între ţările respective.

În 1990, Cehoslovacia a fost admisă şi Iniţiativa a fost redenumită Pentagonala, în 1991, cu admiterea Poloniei, a devenit Hexagonala.
 
O serie de noi ţări au fost admise în 1992, moment în care s-a decis pentru a redenumi organizaţia în Iniţiativa Central Europeană. Extinderea iniţiativei a continuat în 1993, 1996, iar din 2000 până în 2006, cu admiterea ultimei ţări, Muntenegru, numărului de state membre a crescut la optsprezece.
 
Între timp, mai multe state membre ICE au devenit membre ale Uniunii Europene, de asemenea, datorită contribuţiei ICE în ceea ce priveşte cooperarea pentru dezvoltarea economică şi socială a zonei. Secretariatul ICE se află la Trieste
 
Republica Moldova a devenit membru ICE la 8 noiembrie 1996, cu ocazia Summit-ului de la Graz a Şefilor de Guvern ai ţărilor membre ale acestei organizaţii.
 
Odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, ICE cuprinde un număr egal de state membre UE (Austria, Cehia, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, România, Bulgaria) şi nemembre UE (6 state din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Serbia, Muntenegru; 3 state din fosta URSS: Republica Moldova, Belarus, Ucraina). Din ICE fac parte opt state membre NATO (Bulgaria, Cehia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria).
 
În 2008, Moldova a deţinut Preşedinţia ICE (PiE), pentru prima dată de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei. Pe perioada PiE, Moldova a acţionat pentru consolidarea cooperării dintre statele membre şi non-membre UE, în vederea facilitării transferului de expertiză şi acordarea de asistenţă punctuală în domenii relevante pentru relaţia cu UE. În acest sens, a susţinut valorificarea oportunităţilor oferite de ICE, transpuse în proiecte concrete. De asemenea, a încurajat promovarea valorilor democratice şi a standardelor europene ca un mecanism ferm de dezvoltare pentru întreaga regiune.

Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP)
Republica Moldova a aderat la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP) la 4 mai 2006, în cadrul Summit-ului SEECP de Nivel Înalt de la Thessaloniki (Grecia).

La 10 octombrie 2006, Republica Moldova a semnat Carta de Bună Vecinătate, Stabilitate, Securitate şi Cooperare în Europa de Sud-est, devenind de jure membru cu drepturi depline la SEECP. Aderarea la SEECP atribuie Republicii Moldova statutul de membru nu doar geografic, dar şi politic al Europei de Sud-est şi reprezintă o avansare calitativă în calea spre integrare în Uniunea Europeană, Declaraţia de la Thessaloniki constituind astfel, un factor decisiv în implicarea activă şi participarea cu drepturi depline a Republicii Moldova în procesele şi iniţiativele regionale în Europa de Sud-est.
 
Consiliul de Cooperare Regională a fost instituit în februarie 2008, care consolidează toate iniţiativele şi procesele din Europa de Sud-est, organul politic suprem al căruia este SEECP.

Consiliul regional de cooperare (RCC)
RCC a fost oficial institutit la 27 februarie 2008, în calitate de succesor al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est (PSESE) şi reprezintă rezultatul unui proces cuprinzător de restructurare a formatelor de cooperare regională, pentru adaptarea acestora la nevoile şi provocările actuale ale regiunii. RCC este destinat susţinerii cooperării regionale în ESE prin intermediul unui cadru cu apar tenenţă şi gestionare regională, care susţine, de asemenea, integrarea Europeană şi euro-atlantică. Rolul cheie al RCC este de a genera şi coordona proiecte de dezvoltare şi de a crea un climat politic care să permită implementarea proiectelor de un caracter regional extins pentru beneficiul fiecărei ţări individuale.
 
Obiectivele RCC constau în susţinerea cooperării regionale în ESE, într-un cadruregionally-owned and led, care să faciliteze integrarea europeană şi euro-atlantică a statelor din regiune.

Coordonarea activităţilor Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) cu cele ale RCC este esenţială: SEECP deţine rolul politic, RCC fiind braţul operaţionalal acestuia. Datorită dimensiunii operaţionale de care dispune, RCC are în mandat identificarea oportunităţilor de cooperare între statele din zonă şi promovarea de proiecte concrete în beneficul statelor din regiune.
 
RCC favorizează accesul iniţiativelor şi grupurilor de acţiune din ESE la instrumentele şi mecanismele de susţinere politică, tehnică şi financiară la nivel regional şi internaţional. RCC presupune un grad sporit de implicare a statelor din zonă, pe trei coordonate esenţiale: politic, financiar, personal.
 
Activitatea RCC este axată pe 5 domenii prioritare de activitate:
·  Economică şi Socială:
·  Infrastructura şi Energetica:
·  Justiţia şi Afaceri Interne:
·  Cooperarea în domeniul Securităţii:
·  Dezvoltarea Capitalului Uman:
 
Secretariatul Regional pentru Cooperare Parlamentară în ESE îşi are sediul la Sofia.

organizatia cooper[rii economice la marea neagra  (OCEMN)
Iniţiativa Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN) a fost lansată oficial, prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992.
 
Fondatorii OCEMN sunt unsprezece state: cinci ţări balcanice (Republica Albania, Republica Bulgaria, Republica Elenă, România, Republica Turcia, trei ţări riverane: Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina şi trei ţări caucaziene: Republica Armenia, Republica Azerbaidjan şi Georgia.
Importanţa regiunii este dată de resursele umane şi naturale, de potenţialul surselor de energie, în special petrol şi gaz şi de amplasarea pe trasee de tranzit semnificative din punct de vedere strategic.
 
Evoluţia cooperării economice în jurul Mării Negre a avut loc în următoarele etape:

1.      prima, de formare, lipsită de rezultate şi fără o organizare clară, a durat până la întâlnirea de la Bucureşti, din anul 1995, când miniştrii de externe au adoptat un "Plan de acţiune" care a dus la consolidarea mecanismelor de cooperare;
2.      în cea de a doua, s-a introdus sistemul Troicii ministeriale, a început finanţarea comună a Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) de la Istanbul, s-au intensificat reuniunile la toate nivelele şi s-a semnat "Carta CEMN", la Yalta, la 5 iunie 1998;
3.      după semnarea Cartei, CEMN şi-a asumat toate caracteristicile unei organizaţii internaţionale regionale şi a îmbrăcat o formă instituţionalizată, cu o largă varietate de structuri de cooperare şi un mare număr de organisme abilitate să adopte documente cu valenţă internaţională. La 30 aprilie 1999, cu ocazia Reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre CEMN de la Tbilisi, a luat fiinţă efectiv Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre, ca urmare a depunerii instrumentelor de ratificare de către 10 state membre, printre care şi România.
 
OCEMN a devenit, de la acea dată, o structură regională de cooperare economică.
 
OCEMN a dobândit statutul de observator la ONU începând cu 8 octombrie 1999, urmare adoptării Rezoluţiei A/54/5.

Cele două documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992, "Declaration on Black Sea Economic Cooperation" şi "Bosphorus Statement" indică, printre principalele obiective ale OCEMN, accelerarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre în perspectiva integrării lor în Uniunea Europeană, prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale. În mod intenţionat, a fost evitată includerea altor obiective importante, cum ar fi aspectele pur politice şi de securitate.
 
La 25 iunie 2002, la Istanbul, şefii de stat şi de guvern din regiunea Mării Negre au marcat, în cadrul unei reuniuni extraordinare, aniversarea a zece ani de la crearea Cooperării Economice a Mării Negre. Summit-ul aniversar OCEMN a oferit posibilitatea evocării realizărilor Organizaţiei în cei 10 ani care au trecut de la lansarea procesului de cooperare în zona Mării Negre, precum şi a semnării "Declaraţiei Deceniale" prin care se marchează trecerea organizaţiei într-o nouă etapă de evoluţie şi în care sunt creionate domeniile viitoare de acţiune, cum ar fi cele legate de securitatea şi stabilitatea regională, cooperarea cu Uniunea Europeană, colaborarea cu alte iniţiative şi structuri regionale

organizatia pentru democratie si dezvoltare economica (GUAM)
Crearea forumului consultativ GUAM din 4 state (Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan şi Republica Moldova) a avut loc la 10 octombrie 1997 la Strasbourg, în timpul Summit-ului Consiliului Europei, unde a fost adoptat Comunicatul Comun al întrevederii celor patru Preşedinţi. În acest document Preşedinţii au remarcat necesitatea dezvoltării cooperării cvadrilaterale pentru întărirea stabilităţii şi securităţii în Europa, bazându-se pe următoarele principii:

·  respectarea suveranităţii;
·  integritatea teritorială;
·  inviolabilitatea hotarelor statului;
·  democraţiei;
·  supremaţiei legii şi respectării drepturilor omului.
 
Instituţionalizarea Organizaţiei a avut loc la Summit-ul de la Kiev, 23 mai 2006 - Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM), căpătând statut de organizaţie internaţională.
 
La 1 iunie 2007, prin instituirea Secretariatului GUAM de la Kiev, a intrat în funcţie Secretarul General al Secretariatului ODDE – GUAM, dl Valeri CHECHELASHVILI, precum şi Coordonatorii de Programe (1 septembrie 2007);

În perioada 18-19 iunie 2007, la Baku (Azerbaidjan), a avut loc al doilea Summit ODDE – GUAM, precedat de reuniunea GUAM – Polonia, reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe GUAM, reuniunea GUAM – SUA, GUAM – Japonia, reuniunile sectoriale în trei blocuri (economic, al organelor de drept şi umanitar) la nivel înalt, precum şi reuniunea Consiliului Coordonatorilor Naţionali. În cadrul Summit-ului a avut loc reuniunea Consiliului Şefilor de Stat;

Următorul Summit ODDE – GUAM, a avut loc la 1 iulie 2008, la Batumi (Georgia), precedat de reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe GUAM şi reuniunile sectoriale similare precedentului summit;

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat la 29 martie 2012: Statutul Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM; Acordul privind privilegiile şi imunităţile GUAM; şi Convenţia statelor membre ale GUUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare.

Republica Moldova pentru prima dată a achitat integral contribuţia la Bugetul GUAM în anul 2012, în valoare de 45,000$ USD.
 
Preşedinţia GUAM este exercitată după principiul rotaţiei, de obicei anual – de la summit la summit. În anul 2011 RM a deţinut Preşedinţia în Exerciţiu a GUAM, preluată în 2012 de către Azerbaidjan, iar în 2013 urmând să o exercite Georgia.
           
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida