Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
Uniunea Europeană
Baze de date tematice
Politica agricolă a Uniunii Europene, cunoscută şi sub numele de politica agricolă comună, garantează menţinerea unui echilibru între producţia alimentară europeană şi dezvoltarea economică viabilă a comunităţilor rurale, pe de o parte şi măsurile de protecţie a mediului vizând combaterea schimbărilor climatice, gospodărirea apelor, bioenergia şi diversitatea, pe de altă parte.
Protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător

Apă, hrană, oxigen, energie şi multe altele… Mediul ne oferă toate acestea pentru a satisface multe dintre nevoile noastre vitale. Este de datoria noastră să protejăm mediul şi să îl exploatăm într-un mod rezonabil; sunt în joc sănătatea şi chiar supravieţuirea noastră. Încă de la începutul anilor ’70, Europa s-a angajat în mod ferm să respecte mediul: protecţia calităţii aerului şi a apei, conservarea resurselor şi a biodiversităţii, gestionarea deşeurilor şi controlul activităţilor care au un impact negativ asupra mediului sunt doar câteva dintre domeniile de acţiune ale UE, atât la nivelul statelor membre, cât şi la nivel internaţional. Fie că este vorba de măsuri corective care vizează probleme specifice de mediu sau de măsuri transversale integrate în alte domenii de politici, politica europeană în domeniul mediului, bazată pe articolul 174 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, este menită să asigure dezvoltarea durabilă a modelului social european. / Sinteze/

Mai mult:

Instituţiile şi Organismele UE

  • Comisia Europeană
    •  DG MediuE
      Direcţia Generală Mediu este una din cele 40 de direcţii generale şi servicii care formează Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul general al Direcţiei este să protejeze, să conserve şi să îmbunătăţească mediul pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Pentru a reuşi acest lucru propune politici care să asigure un grad înalt de protecţie a mediului în UE şi care să asigure calitatea vieţii cetăţenilor UE
    • DG Combaterea schimbărilor climatice
  • Parlamentul European
  • Consiliul UE
 
Legislaţie

Sinteze


Toată legislaţia europeană de mediu – sinteze



Lupta împotriva schimbărilor climatice Cadrul general, Protocolul de la Kyoto, Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
,
Energie, Transporturi, Întreprinderi, Agricultură, Inovare
Dispoziţii generale Programe de acţiune, Principii, Instrumente,
Aplicare şi control
Dezvoltare durabilă Strategia de dezvoltare durabilă, Integrarea politicii de mediu
Deşeurile biologice Prevenirea şi reciclarea deşeurilor, Deşeuri specifice, Deşeuri periculoase, Deşeuri radioactive
Poluarea aerului Calitatea aerului, Poluanţi atmosferici , Transport, Industrie
Protecţia şi gestionarea apei Utilizările apei, Poluarea marină, Ape interioare, Deversări de substanţe
Protecţia naturii şi a biodiversităţii Biodiversitate, Flora şi fauna, Păduri
, Organisme modificate genetic
Protecţia solului Gestionarea diferitelor tipuri de soluri,Deversări de substanţe, Activităţi de risc
Protecţia civilă Măsuri de protecţie civilă: mecanisme şi finanţare,
Accidente ecologice
Poluarea fonicăGestionarea zgomotului, Surse specifice de poluare fonică



Legislatie

15.07 Statistică
15.10 Mediu
15.10.10 Dispoziţii generale şi programe
15.10.20 Poluare şi daune
15.10.30 Spaţiu, mediu şi resurse naturale
15.10.40 Cooperare internaţională

















 


Publicaţii şi comunicate de presă


Publicaţii ( Librarie UE)
 
Mediu - Ecologie
   
  Publicatii (DG Mediu)

  • Afaceri economice şi monetare
  • Concurenţă
  • Comerţ exterior
  • Vamă
  • Fiscalitate
  • Întreprinderi
  • Piaţa internă
Transporturile reprezintă una dintre primele politici comune ale Uniunii Europene (UE). Aceasta este reglementată de Titlul VI (articolele 90-100) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma în 1958, politica în domeniul transporturilor s-a axat pe eliminarea obstacolelor frontaliere între statele membre, contribuind astfel la libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor. Obiectivele principale ale acestei politici sunt de a definitiva piaţa internă, de a asigura dezvoltarea durabilă, de a extinde reţelele de transport în întreaga Europă, de a maximiza utilizarea spaţiului, de a îmbunătăţi siguranţa şi de a dezvolta cooperarea internaţională. Piaţa unică a marcat un veritabil punct de cotitură pentru politica comună în domeniul transporturilor.

 

Instituţiile şi Organismele UE

Comisia Europeană

Mobilitate şi Transporturi

Afaceri maritime

Parlamentul European

Comisia pentru transport şi turism

Consiliul Uniunii Europene

Transport, telecomunicaţii şi energie
 



Legislaţie
Sinteze
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene - articolele 90 - 100

Legislaţie în vigoare


Eur lex



07 Politica în domeniul transporturilor

 

Publicaţii şi comunicate de presă

 
Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie a fost creat pentru a asigura libera circulaţie a persoanelor şi pentru a oferi un înalt nivel de protecţie cetăţenilor. Acesta reuneşte diverse domenii de politici, de la gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene la cooperarea judiciară în materie civilă şi penală. Include, de asemenea, politicile în domeniul azilului şi imigraţiei, cooperarea poliţienească şi lupta împotriva infracţionalităţii (terorism, crimă organizată, traficul de persoane, droguri etc.)
Tratatul de la Lisabona conferă energiei un rol central în cadrul activităţilor europene. Acesta îi conferă, în fapt, un nou temei juridic, neinclus în tratatele precedente (articolul 194 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – TFUE).Obiectivele politicii energetice sunt susţinute de instrumente de piaţă (în principal, taxe, subvenţii şi sistemul de comercializare a cotelor de emisii de CO2), dezvoltarea tehnologiilor energetice (în special, tehnologii pentru eficienţă energetică şi energie regenerabilă sau cu emisii reduse de carbon), precum şi de instrumente financiare comunitare.

Strategia 2020 oferă un cadru european solid şi ambiţios pentru politica energetică, defineşte priorităţile pe următorii zece ani şi stabileşte măsurile care trebuie luate.
 
Instituţiile şi Organismele UE

Comisia Europeană
 
Parlamentul European
 
Consiliul Uniunii Europene
Transport, telecomunicaţii şi energie


Legislaţie

Sinteze

Politica energetică pentru Europa, Instrumente de piaţă, Tehnologii energetice, Instrumente financiare
Piaţa gazelor naturale şi a energiei electrice, Reţele energetice transeuropene, Securitatea aprovizionării, Achiziţii publice, Fiscalitate
Eficienţa energetică a produselor, Clădiri şi servicii
Electricitate, Încălzire şi răcire, Biocarburanţi
Euratom, Cercetare şi tehnologie, Siguranţă, Deşeuri
Securitatea aprovizionării, Relaţii externe, Carta europeană a energiei, Tratatul de instituire a Comunităţii Energiei, Extinderea

Legislaţie – texte integrale

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – Articolul 194

 
 



Publicaţii şi comunicate de presă

Lecturi utile
 
 
Statistici Newsletter
Politica regională a UE are ca obiectiv reducerea decalajelor structurale între regiunile UE, stimularea dezvoltării echilibrate pe întreg teritoriul Comunităţii şi promovarea unei veritabile egalităţi de şanse între toţi cetăţenii. Bazată pe conceptele solidarităţii şi coeziunii economice şi sociale, politica regională se concretizează prin diverse intervenţii financiare, în principal prin intermediul fondurilor structurale şi al Fondului de coeziune. Pentru perioada 2007-2013, politica regională a Uniunii Europene este a doua cea mai importantă rubrică bugetară, cu alocări totale în valoare de 348 de miliarde de euro

 

Instituţiile şi Organismele UE

Comisia Europeană
Consiliul Uniunii Europene

LegislaţiE

 

Sinteze

Gestionarea politicii regionale

Sinteza principalelor acte legislative/ DG





 

Legislaţie - texte integrale

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – Articolele 162 - 164,174 - 178
 

Fişe tehnice privind UE /Parlament European

Politica de coeziune a UE pentru perioada 2014-2020:

 



 
Publicaţii şi comunicate de presă

Publicaţii
Publicatii /Inforegio
 
Buletin informativ InfoRegio
Studii  / Parlament European
Statistici
Materiale audiovizuale
 
Comunicate de presă
Actualitatea UE - articole despre politica regională 
Comunicate de presă
ale PE

 
Prin dimensiunea sa economică, financiară şi comercială, Uniunea Europeană ocupă o poziţie importantă pe scena mondială. Fiind cea mai mare putere comercială din lume, cu o monedă care o situează pe locul al doilea la nivel de putere monetară, UE consacră peste 7 miliarde de euro pe an asistenţei acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Uniunea a încheiat acorduri comerciale şi de asociere cu majoritatea ţărilor şi în majoritatea regiunilor lumii.
  • Extindere
  • Dezvoltare şi Cooperare
  • Ajutor umanitar
  • Comerţ exterior
  • Consumatori
  • Sănătate publică
  • Siguranță alimentară
  • Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale

Cercetarea şi inovarea contribuie în mod direct la prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor şi a societăţii, în general. Principalul obiectiv al politicii în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice este de a consacra Uniunea Europeană ca o economie bazată pe cunoaştere - lider pe plan mondial. În acest sens, concretizarea unui Spaţiu comun al cercetării ar trebui să permită, în perspectivă, optimizarea cooperării la fiecare nivel de acţiune, o mai bună coordonare între politicile europene şi naţionale, extinderea capacităţilor structurale, precum şi o mai mare relaţionare a echipelor de cercetare; acesta ar trebui să stimuleze, de asemenea, mobilitatea persoanelor şi a ideilor.

Instituţiile şi Organismele UE

   

Comisia Europeană

rss logo



Parlamentul European

Consiliul Uniunii Europene

 
Publicaţii şi comunicate de presă

Europa se mândreşte cu diversitatea sa culturală, prezentă la nivel lingvistic, în literatură, teatru, cinematografie, radiodifuziune şi televiziune, dans, artă, arhitectură sau meşteşuguri, ca să numim doar câteva domenii.

Chiar şi atunci când s-a născut într-o anumită ţară sau regiune, cultura este o moştenire comună, pe care Uniunea Europeană doreşte să o conserve şi să o facă accesibilă tuturor.
Existenţa unor statistici fiabile și credibile este un element esenţial pentru îndeplinirea sarcinilor încredinţate Uniunii Europene. Statisticile sunt necesare, în aproape toate domeniile, pentru formularea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor prevăzute în tratate, ca și pentru colectarea și alocarea fondurilor UE. Numărul politicilor europene care se bazează în mod direct pe informaţii statistice este din ce în ce mai mare, iar indicatorii statistici îndeplinesc din ce în ce mai frecvent rolul de element declanșator pentru deciziile referitoare la politici sau pentru aplicarea de sancţiuni.

Eurostat este oficiul de statistica al UE. Acesta publica statisticile oficiale armonizate ale UE si ale zonei euro si ofera o imagine comparabila, demna de incredere si obiectiva a schimbarilor ce au loc in Europa. Pentru a produce aceste statistici, Eurostat colecteaza datele de la institutele nationale de statistica si le armonizeaza conform acelorasi metodologii. Datele astfel obtinute sunt intr-adevar comparabile pentru intreaga Uniune Europeana.

Sistemul Statistic European (SSE) este format din: Eurostat (oficiul statistic al UE), oficiile statistice ale statelor membre (institutele nationale de statistica) si alte institutii ce compun statistica europeana.

Sistemul Statistic European garanteaza ca aceste statistici europene elaborate in toate statele membre sunt de incredere bazandu-se pe criterii si definitii comune, si procesand datele intr-un mod corespunzator astfel incat acestea sa fie intotdeauna comparabile intre tarile diferite ale UE.
In prezent, SSE este reglementat fundamental de Legea Statisticii Europene, promovata prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European si al Consiliului.

Statisticile Uniunii Europene sunt pregatite, elaborate si difuzate atat de Sistemul Statistic European (SSE) cat si de Sistemul European al Bancilor Centrale (ESCB).

Nucleul SSE este reprezentat de Comitetul Sistemului Statistic European (CSSE). Membrii CSSE sunt Eurostat si presedintii oficiilor nationale de statistica ale statelor membre si ale statelor din EFTA.

CSSE ofera orientare profesionala pentru planificarea, elaborarea si difuzarea statisticilor europene si este implicat in procesul de intocmire si adoptare a normelor de dezvoltare a legislatiei statisticii europene.

SSE are un Program Statistic Comunitar care include planificarea statistica pe o perioada de 5 ani si un Program Statistic Anual. Aceste programe sunt adoptate de catre Parlamentul European si de Consiliu. Pentru a se asigura ca nevoile utilizatorilor sunt luate in considerare in procesul de elaborarea a Programului Statistic European, a fost creat Comitetul Consultativ European pentru Statistica. Acesta reprezinta utilizatorii si producatorii de informatii, institutiile academice si sociale si administratia comunitatii.

Desi planificarea activitatii este efectuata in comun de Institutele Nationale de Statistica si Eurostat, producerea de statistici nationale armonizate apartine autoritatilor din statele membre, intrucat Eurostat colecteaza datele furnizate de catre statele membre, le analizeaza, permitand definirea, aplicarea si analiza politicilor comunitare.

In plus, Eurostat se angajeaza sa asigure coordonarea necesara pentru a garanta functionarea acestui sistem complex (limbi diferite, forme foarte diverse de organizare administrativa, nomenclatoarele specifice, etc), precum si pentru a asigura coerenta si calitatea datelor.


Legislaţie

Sinteze


Codul de bune practici al statisticilor europene a fost adoptat de comun acord în 2005 și revizuit ulterior în 2011. Codul stabilește 15 principii, combinate cu indicatori de bune practici, referitoare la mediul instituțional, la procesele de producție statistică și la rezultatele statisticilor. Printre aceste principii se numără independența profesională, angajamentul în favoarea asigurării calității, metodologiile fiabile și relevanța statisticilor.

Cadrul juridic fundamental care guvernează statisticile a fost modernizat în 2009, în vederea eficientizării sistemului statistic european, ceea ce i-a permis să facă față provocărilor din trecut și celor actuale. În acest scop, au fost introduse structuri clare de cooperare și coordonare, precum și mecanisme de stabilire a priorităților și de simplificare.

În 2011, ca reacție la evoluțiile economice care au demonstrat necesitatea de a consolida și mai mult credibilitatea statisticilor, Comisia a prezentat Comunicarea sa „Către un management fiabil al calității pentru statisticile europene” [COM (2011) 211]. Această comunicare a stabilit modalitățile de consolidare a guvernanței Sistemului Statistic European (ESS), inclusiv ideea „angajamentelor privind fiabilitatea statisticilor” și măsurile juridice pentru protejarea independenței institutelor naționale de statistică.

Independența profesională a acestora a fost recunoscută în mod explicit și în legislația privind guvernanța economică consolidată din „pachetul de șase măsuri".

Linkuri către statistici şi sondaje de opinie referitoare la UE

LINKURI UTILE

Statistici Eurostat


Statistici din alte surse

Fapte şi cifre despre Europa
  - Informaţii despre populaţie, educaţie, forţa de muncă etc.
Statisticile Băncii Centrale Europene

Documente statistice şi rapoarte tematice 

Eurobarometrul
Sondaj de opinie la nivel european realizat de Comisia Europeană.

Din anul 1973, Comisia Europeană a început o acţiune de monitorizare a evoluţiei opiniei publice din statele membre, contribuind astfel la pregătirea reglementărilor, a luării deciziilor şi evaluarea activităţii sale.

Eurobarometrul standard a fost stabilit în 1973. Fiecare sondaj este format din aproximativ 1000 de interviuri faţă-în-faţă pentru fiecare stat membru (cu excepţia Germaniei: 2000, Luxemburg: 600, Marea Britanie 1300, inclusiv 300 în Irlanda de Nord). Rapoartele sunt publicate de două ori pe an.

Rapoarte speciale Eurobarometru sunt bazate pe studii aprofundate tematice efectuate pentru diferite servicii ale Comisiei Europene sau a altor instituţii ale UE.
Eurobarometru flash

 

Comisia Europeană alocă o parte din bugetul UE companiilor şi organizaţiilor prin intermediul  licitaţiilor, granturilor şi fondurilor, precum şi al altor programe de finanţare.



Contracte
Comisia cumpără bunuri şi servicii (studii, asistenţă tehnică, formare profesională; consultanţă, servicii publicitare şi de organizare a conferinţelor; cărţi şi echipament IT etc.) prin procedura de achiziţie publică.

Contractele UE de achiziţii publice - ghidul începătorului - Aflaţi cum se licitează pentru un contract cu Comisia, ce tipuri de contracte există, cum puteţi găsi un contract de interes pentru întreprinderea dumneavoastră şi cum se completează formularele necesare.

Cereri de oferte lansate de diverse departamente, birouri sau agenţii ale Comisiei din toată Europa.

de exemplu

Mai mult

Granturi

Prin intermediul granturilor, Comisia sprijină financiar proiecte sau organizaţii care promovează interesele UE sau care contribuie la implementarea unui program sau a unei politici comunitare.

Granturile şi finanţarea europeană - ghidul începătorului  Aflaţi cum puteţi găsi oportunităţi de finanţare în contextul noilor norme europene pentru perioada 2007-2013 şi ce sume sunt disponibile în cadrul fiecărui program.


 

Granturi disponibile prin intermediul departamentelor, birourilor şi agenţiilor Comisiei din toată Europa.

de exemplu

  • Întreprinderi (IMM-uri,  etc) ;
  • Cultură, Educaţie şi formare profesională Tineret;
  • Relaţii şi afaceri externe (Ajutor umanitar  Dezvoltare şi cooperare, Politica externă şi de securitate comună  , etc )
  • Regiuni şi dezvoltare locală (Asistenţă în caz de dezastre,,,Politică regională)
  • Mediu
  • Justiţie, afaceri interne şi drepturile cetăţenilor (Cetăţenie,Imigraţie,Justiţie ,Lupta împotriva fraudei,Securitate şi drepturi fundamentale
Mai mult

Microfinanţare

Uniunea Europeană derulează programe de microcreditare prin care facilitează acordarea de împrumuturi de până la 25 000 EUR persoanelor fizice autorizate şi firmelor cu mai puţin de 10 angajaţi.

UE nu oferă microcredite (împrumuturi de până la 25 000 EUR) direct persoanelor fizice sau juridice, ci pune la dispoziţia intermediarilor fonduri (garanţii, împrumuturi, garanţii de participare la capital etc.) care le permit acestora să acorde întreprinderilor mici finanţare pentru participarea la capital, credite etc.

PCI  - Programul-cadru pentru competitivitate şi inovare) vine în sprijinul microantreprenorilor care vor să demareze sau să extindă o afacere.

Progress  - Instrumentul european de microfinanţare Progress) oferă, prin intermediul furnizorilor de microcredite, fonduri pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă şi vor să demareze o afacere sau pentru antreprenorii care vor să-şi extindă afacerea, dar nu au acces la servicii bancare tradiţionale.

JEREMIE  -  Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii) permite statelor membre să utilizeze fonduri structurale pentru a sprijini întreprinderile mici şi foarte mici. În unele ţări din UE, furnizorii de microcredite beneficiază de garanţii, credite şi garanţii de participare la capital.

JASMINE   - Acţiunea comună în sprijinul instituţiilor de microfinanţare din Europa) dezvoltă capacitatea furnizorilor de microcredite şi îi ajută să devină operatori viabili şi durabili pe piaţa creditelor.


Beneficiari
Aflaţi cine sunt beneficiarii granturilor europene şi ai contractelor de achiziţii publice încheiate de Comisia Europeană,


Informaţii suplimentare
Asistenţa UE pentru Moldova

Publicatii
Noutati
 
Acces mai rapid şi mai simplu la fondurile UE

UE-Moldova/ infoeuropa.md



 


 
RSS

Facebook

Twitter
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida